Roberto Mancini, selecţionerul Italiei, a declarat că formația sa are forța de a câștiga turneul final al Campionatului European.
Tehnicianul s-a declarat mulțumit de debutul formației sale care a spulberat Turcia în meciul de deschidere de la EURO 2020, scor 3-0, meciul disputându-se pe „Olimpico” din Roma în Grupa A din care mai fac parte Țara Galilor și Elveția.
„Sunt încântat de performanţa noastră. Nu consider că Turcia a dat dovadă de slăbiciune. Dimpotrivă, consider că a făcut un meci mare, însă noi nu le-am permis să joace. Nu este o echipă slabă, ci una care are în componenţă mari jucători. Însă cred că este meritul nostru că i-am împiedicat să-şi dezvolte jocul şi să continue să preseze. Au mai rămas şase meciuri, mai este destul de mult până la finală, iar în competiţie sunt echipe cu adevărat puternice. Repet, sunt mulţumit că am făcut un meci bun. Am dorit cu adevărat să avem un început bun, pentru am vrut să bucurăm publicul care se afla în tribune, precum şi pe cei din faţa televizoarelor. Jucătorii au meritul că au avut multă răbdare, împotriva unei echipe care ne-a lăsat puţine spaţii. Însă am făcut un meci bun, inclusiv în prima repriză, când nu am reuşit să marcăm. Iar apărarea a fost, de asemenea, foarte bună”, a declarat Roberto Mancini.
Astăzi va avea loc celălalt meci din Grupa A, Ţara Galilor – Elveţia, duelul urmând a se disputa la Baku de la ora 16:00. În cea de-a doua rundă a Grupei A, pe 16 iunie, Turcia va întâlni Ţara Galilor la Baku de la ora 19:00 în timp ce Italia va înfrunta Elveţia de la ora 22:00 la Roma.